INGREDIENTE (9 brioșe)
3 ouă
1 lingură zahăr
120g mălai (am folosit pentru mămăliga rapidă)
400g iaurt natur
2 lingurițe praf de copt bio
40g unt topit
80g făină albă de grâu
Coaja și sucul de la o lămâie mică bio (opțional)

MOD DE PREPARARE
Mixăm ouăle cu zahărul până obținem o compoziție cremoasă. Adăugăm apoi pe rând iaurtul, sucul și coaja de lămâie, untul topit, mălaiul, praful de copt și făina, mixând 2-3 secunde dupa fiecare.
Umplem forme de brioșe și coacem în cuptorul preîncălzit la 190 grade C căldură sus-jos fără ventilație pentru 35 de minute sau până se rumenesc frumos și trec testul cu scobitoarea.
Brioșele ies pufoase și usor umede de la iaurt. Le pastram la frigider și le consumăm în max 3 zile. Pot fi și congelate.
Poftă mare!