INGREDIENTE

Aluat natur:
125mL lapte de vaca 3.5% grasime sau lapte vegetal
15g drojdie proaspata (sau 7g drojdie uscata)
325g faina alba de grau tip 000
1 ou
O lingura zahar (optional sau in functie de preferinte)
60g ulei de masline nonextravirgin sau ulei de cocos

Aluat cu carob:
90mL lapte de vaca 3.5% grasime sau lapte vegetal
10g drojdie proaspata (sau 7g drojdie uscata)
240g faina alba de grau tip 000
1 ou
O lingura zahar (optional sau in functie de preferinte)
2 linguri cu varf carob
55g ulei de masline nonextravirgin sau ulei de cocos

1 ou pentru uns cozonacul

MOD DE PREPARARE

Ambele aluaturi se fac in acelasi fel. Ideal sa folositi robotul de bucatarie cu paleta pentru aluaturi sau merge facut si la masina de paine. Daca nu, il facem de mana: dizolvam drojdia in lapte apoi adaugam restul ingredientelor si framantam pentru cateva minute.

Aluatul cu carob este mai uscat, cel natur este mai lipicios dar il lasati asa, nu cumva sa mai adaugati faina.

Lasam ambele aluaturi la crescut pentru aproximativ 1h30.

Impartim fiecare aluat in 6 parti egale, deci vom folosi cantarul. In imagine veti vedea ca eu l-am impartit in 7 dar am gresit. Practic cozonacul este format din rulouri. Pe fundul formei de copt a cozonacului vor intra 3 rulouri, iar deasupra lor inca 3 foarte bine. Eu cum am mai avut unu in plus, a ramas cumva asa ca o creasta iar in cuptor s-a intamplat nenorocirea. Al 7-lea rulou s-a desprins si poc a cazut in cuptor .

Dupa ce am impartit in 6 parti egale fiecare aluat, vom lua cate o bucata de aluat natur si o vom intindem lunga cat forma de copt pe care o avem, vom folosi putina faina la intins pentru ca aluatul este usor lipicios.

Aluatul cu carob il rulam pe blatul de lucru astfel incat sa obtinem un carnat la fel de lung ca cel natur. Nu vom folosi faina pt ca nu este nevoie, aluatul este foarte ok la manevrat.

Punem carnatul de aluat cu carob pe marginea celui natur si rulam usor apoi imediat il punem in forma de copt a cozonacului in care am pus hartie de copt.

La fel procedam si cu restul bucatilor, deci aranjam 3 rulouri jos si 3 rulouri deasupra lor si ungem cozonacul cu ou batut. Eu am folosit o forma de chec din yena cu dimensiunea 25x11cm dar merge foarte bine si in forma de cozonac.

Coacem in cuptor la 180 grade C caldura sus-jos fara ventilatie pentru aproximativ 35 de minute sau pana se rumeneste bine. Eu l-am copt pe pozitia a doua de jos a cuptorului, punand forma direct pe gratarul cuptorului.

Vedeti si voi in imagine cat de pufos a iesit si gustos nu va mai spun, trebuie sa testati!

Pofta mare!