M-am saturat de varianta clasica de paste dulci cu branza si ou, si m-am gandit sa schimb putin reteta.
Am facut o portie de aproximativ 300 gr
INGREDIENTE
3 linguri de paste
3 linguri de lapte
5 linguri branza de vaci
2 linguri de merisoare
1 lingura de miez de nuca pisat
unt pentru uns
putin pesmet
1 lingura sirop de artar (optional)
MOD DE PREPARARE
Am fiert pastele conform instructiunilor de pe ambalaj.
Eu am folosit penne.
Le-am trecut prin jet de apa rece, le-am scurs, si le-am amestecat cu branza si merisoarele tocate marunt.
Am uns forma cu unt si am tapetat-o cu pesmet.
Am umplut vasul si l-am bagat la 170 -180 grade C caldura sus-jos fara ventilatie ( preincalzit).
Separat am amestecat laptele cu siropul.
Dupa 5 minute de stat in cuptor am turnat acest sos peste budinca si am bagat putin lingura din loc in loc sa intre peste tot sosul.
Am lasat pana s-a rumenit usor.
Circa 25-30 minute.
Am presarat nuca si am servit cu drag.
Este minunata atat calda cat si rece.
Pofta buna!