INGREDIENTE
1 L lapte
5 oua
o lingura zahar (sau in functie de preferinte)
pudra de vanilie
o lingura amidon de porumb (optional)
MOD DE PREPARARE
Separam albusurile de galbenusuri. Mixam albusurile spuma tare astfel incat sa nu cada din castron.
Punem laptele la fiert la foc mic iar cand incepe sa fiarba luam cate o lingura din spuma de albusuri si punem in oala cu lapte. Mie mi-au incaput 4 deodata. Lasam sa fiarba 1 minut apoi le intoarcem usor cu o paleta si le mai lasam inca 1 minute.
Scoatem bulgarasii cu o paleta pe o farfurie. Continuam pana terminam toata spuma.
Oprim focul la lapte si mixam foarte bine galbenusurile cu zaharul si vanilia pana obtinem o crema deschisa la culoare asemenea unei maioneze. Peste aceasta crema, incepem sa turnam din laptele fierbinte, putin cate putin, continuand sa mixam.
Dupa ce punem laptele, adaugam si amidonul si mai mixam putin pana se incorporeaza. Eu am ales sa pun si amidon pentru ca am vrut crema mai groasa. Dar daca o doriti mai moale, nu este nevoie de amidon.
Punem craticioara la foc mic, amestecand continuu cu un tel pana se ingroasa (aproximativ 10 minute daca nu are amidon si 5 minute cu amidon).
Turnam crema intr-un castron iar deasupra punem bulgarasii din albusuri. Serviti caldut sau rece! Pofta mare!