INGREDIENTE
2 ouă
2 linguri zahăr
220 g iaurt grecesc (10% grăsime)
65 g ulei de cocos
170 g făină albă de grâu tip 000
2 lingurițe praf de copt bio
2 pere
100 g nuci Pecan
MOD DE PREPARARE
Curățăm perele și le tăiem în cubulețe cât mai mici. Tocăm nucile Pecan grosier, cu ajutorul unui cuțit. Dacă uleiul de cocos este solid, îl topim înainte de utilizare.
Mixăm ouăle împreună cu zahărul timp de 3 minute, apoi adăugăm iaurtul, uleiul, făina și praful de copt, amestecând până obținem un aluat omogen. Încorporăm apoi cubulețele de pere și nucile Pecan.
Turnăm compoziția într-o formă la alegere și o nivelăm bine, deoarece aluatul este destul de dens. Eu am folosit o formă de silicon cu pereți detașabili, de 21×21 cm.
Coacem în cuptorul preîncălzit la 180°C, cu căldură sus-jos, fără ventilație, timp de 45 de minute sau până când prăjitura capătă o culoare aurie la suprafață.
După ce se răcește complet, prăjitura se poate porționa. Este deosebit de gustoasă. Poftă bună!









