INGREDIENTE (10-11 briose)
10-11 caise mai mici
250g mascarpone
O lingura zahar sau sirop de artar (optional sau in functie de preferinte)
3 oua
60mL lapte de vaca 3.5% grasime
190g faina alba de grau tip 000
2 lingurite praf de copt bio
MOD DE PREPARARE
Cantarim 50g de mascarpone pe care il folosim la umplerea caiselor. Desfacem caisele in doua, scoatem samburii si in locul samburelui punem jumatate lingurita de mascarpone apoi lipim cele doua jumatati din nou si lasam caisele deoparte.
Intr-un bol mixam mascarponele cu zaharul pentru 2 minute, apoi adaugam ouale, praful de copt si faina si omogenizam. Peste aceasta compozitie turnam si laptele si mai mixam pana se integreaza.
Umplem ½ din formele de briose iar in fiecare punem cate o caisa. Coacem in cuptorul preincalzit la 190 grade C caldura sus-jos fara ventilatie pentru 30 de minute. Briosele se vor umfla destul de mult, iar caisele vor fi acoperite partial, apoi cand le scoatem se vor mai lasa.
Ies super delicioase! Pofta mare!