Lenea de duminică m-a îndemnat la gătirea unui preparat simplu, zic eu, cu care să împac ambii băieți. Piciulică nu a avut obiecții, iar pe taică-său (care n-a priceput ce-i aceea o tortilla și ar fi vrut nu știu ce straturi) nu-l luăm în seamă!

INGREDIENTE
5 ouă
1 ceapă potrivită
2 cartofi
spanac după poftă (eu am folosit congelat) –
1 cățel de usturoi
piper
Unt (pentru uns vasul)

MOD DE PREPARARE

Am pus la fiert doi cartofi cu tot cu coajă, timp în care am inabusit în apă (plus 2 linguri de ulei) ceapa tocată nu foarte mărunt și usturoiul.

Apoi, am adăugat spanacul congelat (am pus cam două mâini bune) și l-am lăsat să se ”dezmorțească” bine.

Cartofii, după ce au fost curățați de coajă, i-am tăiat în felii subțiri.

Am bătut ouăle cu un praf de piper, pe urmă le-am amestecat cu spanac și cartofi. Am uns vasul cu puțin unt și am turnat compoziția.

Timp de coacere: 25 minute, la 170 grade C caldura sus-jos fara ventilatie.

Să aveți poftă!

Alte precizari
– Vasul meu are diametrul mare, pentru o tortilla mai mică puteți înjumătăți cantitățile.
– Așteptați să se răcească spanacul și cartofii înainte de a le adăuga peste ouă.