INGREDIENTE (8 brioșe mari)
200 g telemea desărată (am folosit de capră)
200 g făină albă de grâu tip 000
2 lingurițe praf de copt bio
3 linguri smântână (am folosit cu 12% grăsime)
2 ouă
100 ml lapte de vacă 3,5% grăsime
50 g unt topit (65% grăsime)
2 lingurițe pătrunjel uscat

MOD DE PREPARARE
Mixăm ouăle cu smântâna, untul și laptele. Adăugăm apoi făina amestecată cu praful de copt și pătrunjelul și omogenizăm. Adăugăm și brânza dată pe răzătoarea fină și mai mixăm puțin, până se încorporează. Rezultă o compoziție destul de groasă. Umplem formele de brioșe și coacem în cuptorul preîncălzit la 190°C, căldură sus-jos, fără ventilație, aproximativ 45 de minute sau până se rumenesc frumos. Super pufoase și delicioase. Poftă mare!