INGREDIENTE

4-5 linguri bulgur
2 ardei kapia copti (ardeii i-am avut congelati, taiati fasii; i-am lasat la dezghetat in frigider)
1 ceapa
Ghimbir macinat
Ulei de masline
Un fir patrunjel verde

MOD DE PREPARARE

Am pus aprox 10 linguri de apa la fiert si cand a dat in clocot am adaugat bulgurul si am acoperit vasul. Raportul este 1:2 bulgur-apa.

Am taiat o ceapa pestisor si am pus-o la inabusit intr-o tigaie antiaderenta, cu putin ulei si apa (daca apa scade, mai adaugati, pana cand ceapa este facuta).

Bulgurul umflat l-am pus in tigaie peste ceapa facuta si am mai adaugat ardeii si apa, cat sa nu se prajeasca. Spre final am pus un praf de ghimbir macinat si patrunjelul verde tocat.

Am mai lasat aproximativ 2 minute (scazuse si apa) si am oprit focul.

Bebelusa a servit la cina, dar si a doua zi, la pranz, cu carne de pui.

Pofta buna!