Reteta se potriveste si altor tipuri de carne, dar in combinatia aceasta, mi se par cele mai gustoase.
Sa vedem ce trebuie pregatit…

INGREDIENTE

1 ou
1 ceapa rosie ( puteti inlocui cu alba sau verde)
3 catei de usturoi
50 ml lapte
3 felii de paine ( doar miez, eu am avut facuta in casa fara sare)
circa 200 g muschi de porc
1 legatura de marar
putin patrunjel
condimente pentru gust
3-4 linguri de faina
putin ulei de masline

MOD DE PREPARARE

Am pus la inmuiat painea in lapte.

Am tocat carnea la robot si am amestecat-o cu painea scursa bine, oul batut si condimentele.

Am tocat fin ceapa, usturoiul si verdeturile si le-am incorporat in compozitie.

Am tapetat tava cuptorului cu hartie de copt si am uns-o cu ulei.

Am format cu ajutorul unei linguri chiftelute plate, pe care le-am tavalit prin faina si apoi le-am asezat in tava.

Am bagat tava la 180 grade C caldura sus-jos fara ventilatie ( preincalzit), pentru aproximativ 45 de minute.

Le-am verificat periodic si cand se puteau desprinde si erau rumenite le-am intors.

Le-am lasat sa fie rumenite uniform.

Pofta buna!

*Le servim cu piure de vegetale si salata!