Vă invit începând de astăzi în minunatul univers Lăptăria cu caimac și să pregătim împreună preparate noi savuroase și sănătoase cu produse lactate de calitate, sigure, nutritive și fără adaosuri inutile. Gustoase precum cele de la țară sau de la piață, dar sigure cum numai o fabrică performantă poate oferi!
Vă propun să gătim astăzi împreună o rețetă foarte simplă, ușor și rapid de preparat de fulgi de ovăz cu iaurt și banană!
Vă recomand cu drag să folosiți iaurtul de 10 de la Lăptăria cu caimac, un iaurt cu 10% grăsime, natural 100%, produs din lapte de la vacă integral, în care este adăugat și puțină smântână, fără stabilizatori sau aditivi, pasteurizat la temperatură joasă.
Un iaurt potrivit adulților pofticioși cât și copiilor mici și energici cu nevoi calorice mari!

Lăptăria cu caimac este brandul de lactate de specialitate 100% românești, naturale și integrale, adaptate cerințelor și posibilităților lumii de azi.
Lactate sigure ale timpurilor noastre, făcute cu respect față de tradiție, natură și oameni! Create cu pasiune și responsabilitate, din lapte de la vaci hrănite din culturi proprii cu ce este mai bun și îngrijite cu dedicare.

INGREDIENTE (o porție generoasă)
200mL apă
3 linguri fulgi de ovăz (am folosit fulgi de ovăz fini)
2 -3 linguri iaurt de 10 de la Lăptăria cu caimac
2 lingurițe migdale crude măcinate (sau nuci/ caju/ fistic)
1 linguriță fulgi de cocos (opțional)
1 vârf linguriță scorțișoară Ceylon
1 banană
Câteva bucăți zmeură

MOD DE PREPARARE
Într-o crăticioară punem apa și fulgii de ovăz și fierbem la foc mic pentru 3 minute.
Când terciul este gata, adăugăm în el migdalele, fulgii de cocos, scorțișoara și banana pasată.
Putem amesteca totul cu iaurtul sau putem monta în straturi!
Iaurtul de 10 de la Lăptăria cu caimac este un iaurt fin, cremos, cu gust dulce-acrișor. Are un coagul ferm și o textură bogată, plăcută.
Delicios simplu sau cu fructe proaspete sau confiate!

Deasupra decorăm cu zmeură sau o putem pasa și amesteca în terci.
Merge de minune atât la micul dejun cât și la cină.
Poftă mare!

Lăptăria cu caimac este o societate integrată, ceea ce îi permite să controleze și să garanteze pentru absolut tot ce ține de lactatele produse.
Începând cu cerealele, oleaginoasele și fânul cultivate pe 3500 de ha, cu care este asigurată 90% din hrana vacilor.
Una dintre cele mai mari ferme de vaci de lapte din România, AGROSERV MĂRIUȚA îngrijește cu dedicare aproximativ 2500 de animale, din care 1000 de vaci de muls.
Vacile sunt de rasă pură, cu pedigree (Holstein Friesian), și sunt crescute la fermă libere, nelegate, în adăposturi semideschise.

Vă invit cu drag să descoperiți produsele lactate Lăptăria cu caimac și să le folosiți cu încredere în rețetele Flaveur!