INGREDIENTE

400 g piept de curcan file
1 zucchini (sau dovlecel)
1 ardei gras rosu
3 linguri piureu de prune (uscate)
6 linguri de cascaval ras + parmezan la alegere / mozzarella fresca pentru bebelusii mai mici de 1 an
400g  sos de roșii sau roșii bucăți

MOD DE PREPARARE

Se curata zucchini și ardeiul și se taie bastonașe, apoi se gătesc 15 min la abur.

Se fileteaza pieptul și se bate ca pentru șnițel. Se scurg legumele. Se întinde câte o bucata de curcan și se unge cu puțin piureu de prune.

Se presara cascaval ras, se întind câteva bucăți de legume și se rulează.

Când rulourile sunt gata, se introduc în cuptorul încins la 170 grade C caldura sus-jos fara ventilatie pt 15 minute. Carnea nu trebuie sa fie neapărat total gătită.

Restul de legume ramase se întind pe fundul unui vas yena, urmând ca rulourile de curcan gătite sa se întindă deasupra lor, presarand la urma sosul de roșii cu mirodenii și restul de cascaval ras.

Se da totul la cuptor pentru încă 30-40 de minute. Se poate servi cu garnitura de paste sau cartofi. Pofta buna!

Alte precizari
Piureul de prune se face din prune uscate lăsate la hidratat 1-2 ore pe care apoi le mixam la blender.
Ca mirodenii se pot folosi busuioc și cimbru.