INGREDIENTE

Pentru blat
3 albusuri
Jumatate dintr-o banana mare, bine coapta
3-4 linguri faina alba de grau
1 lingurita unt 65% grasime
Un varf de lingurita pudra de vanilie – optional
Un varf lingurita praf de copt BIO

Pentru crema
100g unt 82% grasime
100 ml lapte de vaca 3.5% grasime
o lingura sirop de artar sau zahar brut (optional)
1 ou mic
100 g fructe (eu am folosit capsuni, coacaze rosii si zmeura, din congelator, lasate sa se dezghete)

Unt pentru uns vasul

MOD DE PREPARARE

Blatul: am batut spuma albusurile. Intr-un alt vas am pasat banana cu untul, am adaugat pudra de vanilie si faina, pe care o amestecasem cu praful de copt. La final am incorporat usor albusurile, cu o spatula, amestecand de jos in sus.
Am pus compozitia in vasul uns cu unt si am bagat la cuptorul preincalzit la 170 grade C caldura sus-jos fara ventilatie pana cand s-a rumenit (aproximativ 20minute).

Crema: La foc mic am pus laptele, oul si zaharul si am amestecat continuu, cu un tel, pana cand incepe sa aiba consistenta ingrosata, ca de sirop, chiar de crema. Am lasat sa se raceasca. Separat am pus fructele intr-o sita pentru a scoate semintele. Vom folosi doar siropul care s-a scurs.

Peste crema racita am adaugat untul taiat cubulete mici si am omogenizat foarte bine (se poate face si cu mixerul). Dupa ce aceasta crema s-a omogenizat, adaugam treptat siropul de fructe amestecand (mixand). Va iesi o crema fina, delicioasa.

Blatul rece l-am taiat pe orizontala si am “lipit” cu crema, apoi am pus crema si la exterior. Am ornat cu visine din compot.

Am lasat tortul la frigider, pus intr-un vas de yena. Este foarte “pufos”.

*Daca fructele sunt foarte acre sau daca preferati sa fie mai dulce, in functie de prajitura la care o folositi, puteti pune mai mult zahar. Crema este oricum dulce, cu gust de unt.
**Vasul a avut diametrul de 15cm.
***Am folosit doar jumatate din crema rezultata pentru a acest mic tort.