Uneori nici eu nu mai stiu ce sa pregatesc…sa fie si bun, si rapid…
Dar de multe ori plec cu ideea de la un ingredient.
In cazul de fata doream sa fac ceva cu mascarpone.

INGREDIENTE (2 portii)

3 linguri cu varf mascarpone
3 linguri potrivite faina alba de grau
3 linguri lapte 3.5% grasime
1 lingurita praf de copt
1 ou
3 linguri fructe ( eu am folosit zmeura, afine, capsuni) – in functie de cat de dulci sunt fructele presarati sau nu la final miere, dupa ce s-au racit
unt pentru uns

MOD DE PREPARARE

Toate ingredientele sa fie la temperatura camerei.

Amestecati bine, bine totul in afara de unt si fructe.

Ungeti forma (un vas mai mare circa 20 cm, sau 2 forme mai mici 10-12 cm) cu unt, turnati compozitia, o nivelati si decorati cu fructe, impingandu-le usor catre interior.

Am copt la 180 grade C caldura sus-jos fara ventilatie pentru aproximativ 40 de minute.

Trebuie sa se rumeneasca deasupra.

Pofta buna!