INGREDIENTE (3-4 portii)

2-3 cartofi mai maricar
1 ardei capia
1 ceapa
2-3 linguri brânza de casa/mozzarella fresca/cas sau cascaval pentru bebelusii mai mari de 1 an
puțin ulei de măsline
pătrunjel proaspăt
oua de prepeliță (eu am folosit 7 oua pentru tigaia aceasta)

MOD DE PREPARARE

Am curățat cartofii de coaja, i-am tăiat in cubulețe (mici) și i-am pus la fiert.

Am tocat ceapa solzi și am pus-o la înăbușit împreuna cu ardeiul tocat, intr-o olița, in apa cu puțin ulei de măsline și am lăsat pana s-au înmuiat fără sa scadă apa chiar de tot.

Când au fost gata am adăugat cartofii fierți peste ceapa și ardei, am amestecat și am pus in tigaie. Am presărat brânza, am pus ouăle de prepeliță, făcând înainte mici locuri pentru ele.

Am stropit cu foarte puțin ulei de măsline, am presărat boia dulce și piper și am băgat la cuptor pana s-au făcut ouăle, la 180 grade C caldura sus-jos fara ventilatie, aproximativ 30 de minute. La final am pus pătrunjel.

* Puteți face in orice alt vas termorezistent.

Foarte bun!

Pofta buna!