Inainte de a vorbi despre ce inseamna o mama suficient de buna, trebuie sa clarific faptul ca nu exista mama perfecta, pentru ca nu exista niciun lucru perfect. Perfectionismul este o iluzie creata de mintea noastra prin care incercam sa definim mastile pe care unii dintre noi ni le-am creat urmare a traumelor. Asadar nu exista mama perfecta, nu exista copil perfect, nu exista sot perfect, nu exista familie perfecta, nu exista relatie perfecta, iar daca cumva credem asa ceva sau asteptam asa ceva, inseamna ca traim o minciuna, o fantezie in mintea noastra. Exista mame suficient de bune si mame care nu sunt suficient de bune.

O mama suficient de buna isi iubeste copilul neconditionat. Adica il iubeste pentru ca pur si simplu ESTE. Iubirea ei nu este direct proportionala cu felul de a fi al copilului sau cu calitatile, achizitiile pe care le are. Copilul nu trebuie sa fie intr-un anumit fel pentru a fi iubit sau nu trebuie sa faca un anumit lucru pentru a-si castiga iubirea si atentia mamei.

O mama suficient de buna nu isi va lasa bebelusul plangand singur in camera lui. Ea stie ca tot ce are nevoie bebelusul e sa-si simta mama aproape. Ea stie ca un bebelus lasat singur va simti totul ca pe un abandon, iar aceasta trauma ii afecteaza dezvoltarea emotionala si psihica. Pe langa asta, o mama suficient de buna efectiv nu e capabila de asa ceva. Ea isi tine bebelusul aproape in permanenta.

O mama suficient de buna se va documenta in mod constant pentru a lua cele mai bune decizii pentru copilul ei. Ea stie ca modelul de educatie si de crestere pe care l-a avut este unul invechit si nu doreste sa-si creasca copilul raportat la acesta. Autosuficienta nu o caracterizeaza, ea fiind in permanenta deschisa sa invete lucruri noi.

O mama suficient de buna nu isi va compara niciodata copilul cu alt copil.

O mama suficient de buna nu va fi dezamagita de copil daca acesta nu mananca atat cat doreste ea, nu vorbeste atunci cand vrea ea sau nu incepe sa mearga atunci cand ar considera ea ca ar trebui. Il iubeste indiferent de cum se desfasoare aceste lucruri si nu pune nicio presiune pe el.

O mama suficient de buna nu va folosi copilul ca pe un instrument pentru reglarea starii ei emotionale. Ca de exemplu daca are o stare mai proasta, niciodata nu se va purta urat cu copilul. Si niciodata nu-l va folosi pentru a avea o stare mai buna, ca de exemplu copilul trebuie sa se poarte intr-un anumit fel ca sa o faca pe mama fericita. Poate va este cunoscuta replica “Fii cuminte ca ma superi!”.

O mama suficient de buna nu va reprosa niciodata copilului lucrurile pe care le-a facut pentru el. Nu va spune niciodata copilului cat s-a sacrificat pentru cresterea lui si nici nu-i va face vreo lista cu cheltuielile cu el. De ce? Pentru ca pentru o mama normala, suficient de buna, aceste lucruri nu sunt sacrificii ci sunt lucruri absolut normale pe care ea le face pentru copilul ei. Daca nu parintii trebuie sa ii asigure copilului cele necesare atunci cine?

O mama suficient de buna nu considera ca copilul ii este dator indiferent cate a facut pentru el. Ea nu doreste nimic pentru ca i s-a parut normal sa faca lucruri in mod neconditionat pentru copilul ei.

O mama suficient de buna isi va iubi la fel copilul chiar daca primeste la scoala nota 6, 7, 10 sau 4.

O mama suficient de buna nu va proiecta asupra copilului toate visurile ei neimplinite. Ea nu il va forta si nici nu-l va manipula pe copil sa urmeze o anumita directie/cariera/. O mama suficient de buna isi lasa copilul sa experimenteze si sa descopere singur ce ii place sa faca, ce-l atrage, ce prezinta interes pentru el. Nu putini sunt cei nefericiti cu ceea ce fac si cu o privire mai atenta pot descoperi ca au urmat o anumita cale ca s-o multumeasca pe mami sau pe tati. Sperand ca in felul acesta sa fie si ei vazuti si apreciati de parinti. Insa din pacate acesti parinti nu vor fi niciodata multumiti indiferent de cate ar face copilul. Si asta se intampla pentru ca nu sunt multumiti de ei insisi in primul rand.

O mama suficient de buna stie ca ea este un exemplu pentru copilul ei. Ea stie ca copilul preia modelul comportamental al parintilor si felul lor de a fi si nu explicatiile logice pe care acestea le ofera despre cum ar trebui sa fii/sa te porti etc. Ca de exemplu nu ii poti cere copilului sa vorbeasca frumos daca tu ca parinte nu stii sa vorbesti frumos, toata ziua urli si injuri in fata copilului. Nu poti avea pretentia ca el sa fie interesat de carti daca nu te-a vazut niciodata cu o carte in mana. Nu ii poti cere lui sa manance numai broccoli cand pe tine te-a vazut mancand numai hamburgeri.

O mama suficient de buna isi incurajeaza copilul sa fie in competitie numai cu el insusi si nu cu altii.

O mama suficient de buna nu isi va abuza in niciun fel copilul, nici fizic, nici verbal, nici emotional pentru ca ea stie ce urmari grave au aceste abuzuri asupra dezvoltatii psihice, fizice si emotionale a copilului.

O mama suficient de buna nu isi va rasfata copilul, nu ii va spune ca e cel mai bun copil din lume, ca e cel mai frumos, ca e cel mai destept, pentru ca ea stie ca astfel de afirmatii nu au legatura cu realitate, iar copilul trebuie ancorat in realitate. Rasfatatul copilului, punerea lui pe un piedestal este tot un abuz. Copilului trebuie sa i se prezinte realitatea asa cum este si nu o fantezie din mintea mamei.

O mama suficient de buna nu isi va parentifica niciodata copilul ci il va lasa sa fie copil, sa se bucure de copilarie. Problemele de cuplu, neajunsurile materiale si personale, mama suficient de buna le va discuta si le va dezbate cu un adult nu cu un copil.

O mama suficient de buna care are 2 copii nu va face niciodata diferente intre ei si niciodata nu ii va da unuia mai multa atentie decat celuilalt, adica nu isi va face un preferat. Niciodata nu isi va lasa copilul mai mic in grija copilului mai mare pentru ca copilul mai mare este tot un copil iar fratele mai mic nu este responsabilitatea fratelui mai mare. Pentru ea nu exista vorba ‘’lasa-l pe el ca e mai mic’’. Nu! Ambii sunt copii! Si ambii sunt responsabilitatea mamei!

O mama suficient de buna isi va lasa copilul sa-si manifeste toate emotiile, chiar il va incuraja si ii va explica ca e absolut normal sa simta. Nu trebuie sa isi reprime nicio emotie. Daca simte ca vrea sa planga, sa planga, daca simte ca vrea sa fie furios, sa fie furios. Nu trebuie sa ii fie rusine ca are o anumita emotie.

O mama suficient de buna nu isi va critica niciodata copilul pentru ca una dintre valorile ei este educatia cu blandete si stie ca critica distruge, nu aduce ceva bun. Critica distruge in mod sistematic stima de sine.

O mama suficient de buna nu isi va abandona copilul la bunici sau alte rude ca sa poata pleca sa munceasca in alta tara/localitate. O mama suficient de buna stie ca in acest fel va traumatiza copilul cu urmari grave in dezvoltarea lui si nu va putea repara asta cu toti banii din lume.

O mama suficient de buna nu isi va abandona cu orele copilul in fata televizorului sau a altor dispozitive. Ea stie ca atentia mamei si timpul petrecut cu aceasta este cel mai important pentru dezvoltarea normala a copilului. Treburile casnice pot astepta, ca nu vine nimeni sa ne controleze de cate ori am dat cu aspiratorul sau daca avem praful sters la zi.

O mama suficient de buna stie sa isi respecte propriile limite la fel cum stie sa respecte limitele copilului si a celorlalte persoane. Ea isi va invata copilul despre limitele personale si de asemenea il va invata despre responsabilitate si consecintele actiunilor lui. Fiecare actiune are o consecinta.

O mama suficient de buna va explica de fiecare data copilului atunci cand ii spune ca nu e bine sa faca un anumit lucru. De exemplu: nu pune mana pe cuptor ca o sa te arzi. Trebuie sa isi faci temele pentru ca daca nu le faci vei lua o nota mica. Ea nu va spune niciodata ‘’nu face aia sau cealalta pentru ca asa zic eu si punct’’.

Un copil care are o mama suficient de buna nu o va auzi vreodata pe aceasta criticand sau vorbind urat de cineva. El va fi indemnat mereu sa vada lucrurile bune in oameni.

O mama suficient de buna niciodata nu va da vreun feedback negativ copilului de fata cu alte persoane. Si nici nu ii va face vreo observatie. Aceste lucruri sunt discutate in privat intre mama si copil.

O mama suficient de buna isi lasa copilul sa se desprinda de ea, il lasa sa iasa singur sa vada lumea, sa experimenteze, il incurajeaza sa exploreze dar in acelasi timp ea ramane in spate si copilul stie ca ea este acolo si se poate baza pe ea.

O mama suficient de buna isi va sustine copilul sa devina independent. Ea nu isi va tine langa ea copilul pana la 30-40 de ani. Stim cu totii cazuri de femei sau barbati care inca mai stau cu mami chiar si la 30-40 de ani. Din pacate acolo vorbim despre o mama manipulatoare, cu tulburare psihica (de obicei tulburare de personalitate narcisica) care isi foloseste copilul ca pe un instrument pentru satisfacerea propriilor nevoi. Iar in toate cazurile, copilul dependent de mami are de asemenea diverse tulburari psihice. Si de toate acestea cei doi nu sunt constienti. Deci orice mama normala isi va ajuta copilul sa devina independent. Il va impinge de langa ea!

O mama suficient de buna care si-a impins copilul sa iasa in lume si sa exploreze si sa devina independent ii va respecta in continuare limitele acestuia chiar si cand devine adult si are propria lui familie. Aceasta mama nu va interveni in familia lui, nu va incerca sa controleze ceva sau sa manipuleze. Ea isi va oferi ajutorul numai atunci cand ii va fi solicitat si o va face cu mare bucurie.

*Copiii nu sunt datori parintilor in niciun fel! Parintii ne-au facut pentru ca asa au vrut ei, nu am cerut noi asta! Asa cum noi am ales sa facem copii la randul nostru. Copiii nostri nu ne sunt datori cu nimic!

Daca unul sau mai multe enunturi au declansat in tine emotii negative este in regula. Poate te-ai recunoscut sau poate ti-ai recunoscut mama abuziva. Poate ti-ai dat seama in ce familie disfunctionala ai fost crescuta. Intrebarea mea pentru tine este cate din aceste comportamente abuzive si traumatice pe care le-a avut mama ta cu tine le-ai preluat si le regasesti in relatia cu copilul tau? Le poti vedea ca sunt abuzive sau ti se par normale? Daca ti se par normale este pentru ca aceste comportamente reprezinta tot ce cunosti tu. In momentul in care crestem in familii abuzive si disfunctionale nu avem barometru pentru rau si bine. Nu avem un sistem de valori bine pus la punct.

Daca ai indentificat anumite aspecte in comportamentul tau de care nu esti chiar mandra, crezi ca poti schimba ceva? Crezi ca poti face sa fie mai bine?