INGREDIENTE
110 g zmeură proaspătă
100 ml lapte vegetal la alegere
1 linguriță cu vârf agar-agar (gelifiant natural, găsiți la plafar sau în magazine online)
2 linguri sirop de arțar (opțional sau în funcție de preferințe)

MOD DE PREPARARE
Spălăm zmeura, o scurgem bine și o punem într-un vas înalt, împreună cu laptele și agar-agarul. Am folosit paharul de plastic cu care a venit blenderul vertical. Pasăm cu blenderul vertical până obținem o cremă fină. Punem crema într-o crăticioară la foc mic și o lăsăm până începe să fiarbă. Oprim focul și amestecăm în compoziție și siropul de arțar, care trebuie să fie la temperatura camerei. Punem compoziția în forme de silicon pe care le avem la dispoziție. Nu trebuie să fie neapărat pentru jeleuri, putem folosi și forme de brioșe, însă nu le vom umple, ci vom pune un strat gros de aproximativ 2-3 cm. Lăsăm la răcit în forme, la temperatura camerei, apoi le băgăm la frigider pentru minimum 2 ore. Poftă mare!
Păstrăm jeleurile la frigider și le consumăm în maximum 3 zile.