INGREDIENTE
2 dovlecei
2 linguri mei (hidratat peste noapte)
2 ciuperci
1 rosie mica
¼ ardei gras
½ morcov
2 fire marar verde
Ulei de masline 2 linguri
ghimbir macinat – optional
MOD DE PREPARARE
Am pus meiul la fiert si l-am scurs bine cand a fost gata, dupa 20 de minute aprox.
Am curatat, spalat si tocat marunt ciupercile si ardeiul gras, iar morcovul l-am dat pe razatoarea mica.
Le-am pus la inabusit in apa cu ulei, intr-o tigaie antiaderenta, iar cand s-au inmuiat si apa aproape a scazut, am adaugat meiul si rosia taiata cubulete, ghimbir macinat, marar si am mai lasat putin pe foc.
Am spalat dovleceii si le-am scos miezul. I-am umplut cu amestecul de mei si legume si am pus intr-un vas yena, cu o cana de apa si capacul pus.
In vas am pus si cateva bucatele de rosie si putina umplutura ramasa.
Am bagat la cuptorul la 180 grade C caldura sus-jos fara ventilatie.
Cand au fost aproape gata, am luat capacul vasului. Pentru a vedea daca sunt gata am incercat cu o furculita ca sa vad cat de facuti sunt dovleceii.
Pofta buna!