INGREDIENTE
Blat:
4 oua
4 linguri ulei de masline nonextravirgin sau ulei de cocos
2 lingurite sirop de artar (optional)
6 linguri faina alba de grau tip 000
1/2 lingurita praf de copt bio
1 lingura carob (pudra de roscove)
3 linguri de merisoare
cateva stafide
putina apa plata
putin ulei si faina pentru tapetat sau unt
Sirop:
zeama de la o portocala
un pahar mic cu apa plata
Crema:
1 cutie mascarpone 250g
zeama de la 1/2 portocala
1 banana bine coapta
MOD DE PREPARARE
Blatul:
Am pus separat merisoarele si stafidele la hidratat cu apa plata.
Am separat ouale si am batut albusurile spuma. Am adaugat in ordine: siropul, galbenusurile pe rand, uleiul si faina in ploaie cu praful de copt incorporate.
Am batut cu mixerul viteza mica dupa fiecare ingredient adaugat.
Am impartit compozitia in 3, o parte a ramasa asa, in alta am adaugat carob si in a 3-a parte merisoarele hidratate si mixate cu blenderul.
Am tapetat cu faina si ulei tava si am adaugat aluatul incercand sa fac urechile, nasul, gura si ochii cu aluatul cu carob + stafide la gura, nas si ochi.
Aluatul cu merisoare l-am folosit la fundita si pe langa ochi, iar cel simplu l-am turnat unde a ramas loc liber si am incercat sa uniformizez putin.
Am copt la foc mic pana s-a rumenit frumos si a trecut testul scobitorii, la 170 grade C caldura sus-jos fara ventilatie, aprox 35 de minute.
Am lasat blatul la racit si apoi l-am rasturnat.
Sirop:
Am stors o portocala si am amestecat cu un pahar mic cu apa plata.
Crema:
Am frecat cu mixerul o cutie de mascarpone cu o banana coapta si jumatate de suc de la o portocala.
Dupa ce s-a racit blatul, l-am taiat pe jumatate. Am insiropat partea de jos cu jumatate din sirop, am adaugat crema, am pus a doua parte de blat si am adaugat restul de sirop.
Am dat la frigider pana la servire.
Bubulina a mancat rapid o feliuta.
Pofta buna!
Alte precizari
Nu este estetic, dar e fara zahar, putin acrisor, insiropat bine si perfect pentru bebelusi! 🙂