INGREDIENTE
2 ouă
100 ml lapte de vacă 3,5% grăsime
100 g unt moale (la temperatura camerei) – am folosit cu 65% grăsime
100 g PASTĂ DE STAFIDE
220 g făină albă de grâu tip 000
2 lingurițe praf de copt bio

MOD DE PREPARARE
Mixăm untul moale cu pasta de stafide, apoi adăugăm ouăle pe rând, urmate de lapte. Mixăm, bineînțeles, după fiecare, până se încorporează. Acum integrăm și făina amestecată cu praful de copt și continuăm mixarea până se omogenizează. Punem compoziția în forma de chec și coacem în cuptorul preîncălzit la 180°C, căldură sus-jos, fără ventilație, pentru aproximativ 45 de minute sau până trece testul cu scobitoarea. Scoatem checul din cuptor și-l lăsăm să se răcească în formă, apoi îl putem scoate și felia. Super gustos chiar și fără zahăr. Poftă mare!